Un oficial european de rang înalt a declarat vineri că liderii statelor UE ar putea să convină asupra unei amânări a procesului Brexit, însă nu vor stabili o nouă dată decât după ce Parlamentul britanic va lua luni o decizie pe tema cererii lui Boris Johnson de convocare a alegerilor anticipate.
Un alt oficial UE a afirmat că ar fi surprins de posibilitatea ca ambasadorii țărilor europene să anunțe un acord privind amânarea Brexit în urma întrevederii care se desfășoară vineri la Bruxelles.
Ambasadorii UE la Bruxelles ar urma să discute vineri despre durata amânării procesului Brexit, însă mai mulți oficiali au transmis că este improbabil să fie anunțată o dată limită, întrucât acest lucru ar putea dicta direcția evenimentelor politice de la Londra.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a anunțat joi seară că va propune Parlamentului organizarea unui scrutin legislativ anticipat în decembrie, în efortul de a depăși criza Brexit.
Liderul britanic a declarat că proiectul de Acord Brexit va reajunge să fie dezbătut în Camera Comunelor doar dacă parlamentarii aprobă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie.
Până acum, Boris Johnson, aflat la conducerea unui Guvern minoritar, insista pentru retragerea Marii Britanii din UE pe 31 octombrie. Parlamentul britanic a adoptat o lege care interzice un Brexit fără acord. În plus, Camera Comunelor a aprobat un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) și Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislației definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislației asociate Acordului Brexit va dura cel puțin câteva luni. La rândul său, Parlamentul European a anunțat că nu va ratifica Acordul Brexit până când documentul nu va fi aprobat de Camera Comunelor. Pentru a obține transpunerea rapidă a legislației, Boris Johnson propunea un calendar de proceduri parlamentare de trei zile.